M-am gîndit de nenumărate ori care ar fi sensul vieții. Familie, dragoste, copii… le înțeleg pe toate dar tot nu reușesc să deznodez cîteva încîlcituri de frustrări. Continuă să citești
Confesiune de sens
Răspunde
Arhive etichete: dorinta
JERTFĂ
„Jertfe cu CapsLock” expresia celei mai bune prietene care îmi vine în cap de fiecare dată când văd vreo postare cu muci scoși din nimic.
De mic copil am realizat că aș vrea să trăiesc într-o altă epocă, când cuvântul avea putere, promisiunea se îndeplinea mort-copt și când oamenii erau mai echilibrați. Poate mai analfabeți, poate mai resemnați, poate o duceau mai rău cu igiena, însă erau rezistenți.
Unul e mai mult decât toți
Un papagal insuportabil. A fost. A murit. Îmi pare rău. Pentru că era al nostru, pentru că ne amuza, pentru că intra în joc când avea chef. Pentru că nu era pur și simplu o pasăre care ciripea, dar pentru că era o personalitate cu un mic „but”: era împopoțat în pene verzi și nu vorbea, nici măcar nu a încercat vreodată.
Cam așa se întâmplă. Te invinuiesc că nu porți haine ca toți oamenii. Că nu citești cărțile „must to read”. Că în general nu citești. Că nu înveți așa ca toți. Că nu mergi în direcția comună pentru toți.
Să-mi fii sănătoasă, mamă!
Azi cred că a fost dezamăgită ca niciodată când a văzut numele meu pe ecranul telefonului. Scria Dana Ro is calling, deci nu sunt nici azi în Moldova. Nici ieri seara nu eram. Nici mâine nu voi fi. Nici.
Profesie sub bătăi de inimă
Înainte să trec pragul Secției de Chirurgie Pulmonară, doctorul Grigorescu, șeful clinicii, mă ia de mînă, ca pe un copil mic, și mă conduce într-o rezervă. Iar eu îi urmez pașii ademenită de parfumul moale care lasă o trenă de tărie dulceagă pe culoarul Clinicii de Chirurgie Toracică. Doctorul care mi-a cuprins mîna cu palma-i caldă e, de fapt, o femeie trecută de patruzeci de ani, cu o privire de un negru măsliniu și cu părul brunet, care abia-i ajunge pînă la umeri. Sprîncenele-i arcuite și buzele un pic plinuțe, desenate pe tenul aproape perfect, par că luminează.
Maraton de ciudă
De ce s-a făcut musca elefant?
„Mor de draci, fată!”, geme colega ta, ascunzînd o lacrimă pe sub pleoapă și scăpînd un tremur în voce după o spovedanie spusă într-o suflare, ca la biserică, cu tot catastihul de probleme care au năvălit-o. Iar tu nu vezi decît pielea ei de pe nas care, spre deosebire de a ta, nu se exfoliază. Are dinții din față cam strîmbi, dar nu mai strîmbi ca ai tăi. Te gîndești că nu prea a avut greutăți în viață și niciodată nu a suferit din dragoste. Cu toate că nu prea dă pe la facultate are rezultate bune, o fi mai deșteaptă ca ceilalți, o fi vreo rudă cu vreun profesor…
Măturătoarea de gardă
Dacă aș fi din nou Romina, cu 24 de ani în urmă, știind ce mă așteaptă în viitor, aș înghiți cu plăcere niște cianură.
Cînd știi prea bine ce trebuie să faci
E trecut de amiază și Emilia, așezată pe scaunul din sufragerie, cu picioarele lipite unul de altul, își freacă agitat palmele transpirate de rochiță.
Poveste de Crăciun
Povestea e despre trei frați, urși de pluș. Au fost aduși în casă de pe cel mai din colț raft al unui magazin pentru săraci. Erau un cadou de Crăciun pentru o copiliță care i-a purtat după ea ani la rînd, chiar cînd a ajuns să facă facultate. Apoi i-a donat unei case de copii prin intermediul agenției care avea grijă de micuți. Însă grija era atît de mare încît jucăria a fost smulsă din mîinile sufletelor orfane de către un colecționar de vechituri. Făcea bani din ceea ce alții aruncau fără nici o ezitare sau din lucrurile pe care putea cu ușurință să le „împrumute” de la cei neputincioși.
Din nou: eu, tata și încă cineva
De la ce vîrstă te ții minte?
Eu știu cît de tare bătea soarele în vara lui ‘95, cînd la înmormîntarea unchiului meu, tata pentru prima dată a refuzat să mă ia în brațe, fiindcă o ținea pe verișoara mea deja orfană de un părinte. Nu reușisem să împlinim nici trei ani, nici eu, nici ea. Tot ce aveam pe atunci era sufletul de copil. Eram prietene.