Azi cred că a fost dezamăgită ca niciodată când a văzut numele meu pe ecranul telefonului. Scria Dana Ro is calling, deci nu sunt nici azi în Moldova. Nici ieri seara nu eram. Nici mâine nu voi fi. Nici.
Aștepta să-i fac o surpriză, să se pomenească la ușă cu mine „nemâncată, nedormită și mititică”, cum îmi spune mereu când vin acasă. Și are tot dreptul să se aștepte la ceva mai mult de la mine, nu pentru că azi e ziua ei, dar pentru că ea e Mamă. Mamă copiii cărora trebuie să fie alături de făptura-i delicată și gingașă, nu doar în inima-i iubitoare.
Dar Mama mă înțelege, iar înțelegerea ei mă doare și mai tare, deoarece încerc să o folosesc ca o scuză. Timpul trece. Mama așteaptă. Iar eu mă voi întoarce. Curând. Crede-mă, Mamă.