Ar trebui să mă văd undeva peste cinci ani, cu mine însumi. Greu de imaginat pe Dana cu 5 ani mai matură sau poate mai risipitoare.
M-a fascinat meseria de jurnalist cînd abia am început să fac dinstincție între profesii. Mi-am zis în gînd că îmi doresc și eu să ajung, acolo, la locul fierbinte, să fiu eu primul mesager. După am uitat, pentru că aveam alte lucruri mai importante de făcut: să cresc. Continuă să citești
M-am gîndit de nenumărate ori care ar fi sensul vieții. Familie, dragoste, copii… le înțeleg pe toate dar tot nu reușesc să deznodez cîteva încîlcituri de frustrări. Continuă să citești
Blogosferă, bloggerism, blogger sau bloggeriță, toate-s rezultatul dorinței de a comunica idei, citate, impresii, păreri și experiență. Le aranjăm în coloane care plutesc cu viteza direct proporțională puterii de interes pe care îl avem cînd apăsăm pe butonul scroll.
Există o părere (deja devenită o axiomă printre colegii mei) ce spune că își face blog cel ce are frustrări sau dubii. Au dreptate, am și eu îndoielile mele care-și caută semenii la fel de nesiguri pentru a face o claritate.
Aici îți prinzi intimitatea cu cleștii de sfoară și aștepți ca fiecare trecător să o tragă pe nări, să o treacă printre degete și să se dea la rîndul său cu părerea. Nu o faci pentru ca să-ți fie viața mai limpede, dar pentru a inspira mai încrezut în plămîni aerul de dimineață, fiecare doză de oxigen să fie înghițită cu siguranța că nu ești singurul frustrat de pe Pămînt.
„Jertfe cu CapsLock” expresia celei mai bune prietene care îmi vine în cap de fiecare dată când văd vreo postare cu muci scoși din nimic.
De mic copil am realizat că aș vrea să trăiesc într-o altă epocă, când cuvântul avea putere, promisiunea se îndeplinea mort-copt și când oamenii erau mai echilibrați. Poate mai analfabeți, poate mai resemnați, poate o duceau mai rău cu igiena, însă erau rezistenți.
Astă noapte, în vis, mi s-a spus că a murit sufletul meu geamăn, cea cu care am crescut. În momentul în care am tresărit de groază din pat, s-a spart cerul și ploaia a ținut până dimineață.
Dacă aș fi din nou Romina, cu 24 de ani în urmă, știind ce mă așteaptă în viitor, aș înghiți cu plăcere niște cianură.
S-a născut să fie regină. Imperfecțiunile pe care le avea știa să le stăpînească, orice viciu de-al său nu-l scăpa de sub control. Găzduia cu plăcere și grijă viețuitoarele care-i populau ținuturile. Una din cele mai inteligente vietăți, omul, avea statut special. Avea voie să smulgă copacii, să sape tuneluri sub pămînt, să culeagă orice plantă dorește. Era o simbioză care treptat a trecut la un parazitism ce i-a tulburat limpezimea milenară. A devenit ca orice femeie, capricioasă, cu crize de isterie și incertitudini în comportament.
Weekendul acesta am ajuns în Alba Iulia împreună cu ATRAGul, pentru a scrie reprtaje despre atmosfera Zilei Naționale a României. Aș fi vrut să scriu mai mult, dar cred că e destul de suficientă concentrația de cîtevai mii de semne:) reportajul îl găsiți mai jos.
Razele de soare pătrund prin ochiul geamului și îi gîdelă visele. Deschide ochii înainte să sune deșteptătorul și în ritmuri optimiste își începe ziua. Își iubește viața, se simte om împlinit datorită faptului că a știut să-și apere plăcerile și preferințele. A absolvit cu brio facultatea pe care a ales-o el cu toate că a fost susținut de nimeni. După un mic dejun ușor și sănătos din ceai verde, salată și fructe, urcă scările și nimerește în paradisul creat de propriai imaginație. Ateleriul său e o încăpere imensă de lumină, într-o dezordine artistică sunt înșirate capodorele sale. E pictor. Iar acum gătește cea de-a cincea expoziție, care ca și cele precedente, e menită să frămînte cu admirație spiritele celor mai înrăiți critici și amatori de batjocură publică. Pensula lunecă ușor pe pînza sufletului său, încît îi provoacă senzația unei eliberări de stereotipuri și inhibiții umane. Face ceea ce-i place și mîna nu-i ostenește, muncește cu aceleași ritmuri optimiste o nouă capodoperă ruptă dintr-o rațiune liberă.