Adresare către moldoveni

Gîndește-te bine. Încearcă să numeri. Să obții o cifră aproximativă care ți-ar arăta de cîte ori mama ta s-a lipsit de ceva ca să ai tu în schimb. Cîte ore în plus tatăl a muncit, cîte ore el n-a simțit oboseală, nu pentru că mai avea puteri, ci pentru că nu-și permitea să se simtă obosit Continuă să citești

Cu ce rămîi după 8 martie?

8 martie e important pentru unii. Pentru mine e important ceea ce rămîne după 8 martie: emoția gestului. Una dintre primele amintiri pe care le am e despre emoție și tata.

Da, e ziua femeilor iar eu vreau să povestesc despre tata 🙂 Era ziua mamei, făcea 30 de ani. Continuă să citești

Din nou: eu, tata și încă cineva

Amintiri lovite cu putere

De la ce vîrstă te ții minte?

Eu știu cît de tare bătea soarele în vara lui ‘95, cînd la înmormîntarea un­chiului meu, tata pentru prima dată a re­fuzat să mă ia în brațe, fiindcă o ținea pe verișoara mea deja orfană de un părinte. Nu reușisem să împlinim nici trei ani, nici eu, nici ea. Tot ce aveam pe atunci era sufletul de copil. Eram pri­etene.

Continuă să citești

Gata să cînt. Sărbătoarea mea

Palmele care mă țin

Nu-mi pot stăpîni picioarele. De e­moții sau de frig mă clatin ritmic ca pe un căluț de lemn, din creștetul capului pî­nă în vîrful degetelor. Gîtul a amorțit, pentru că de douăzeci de minute pri­virea-mi e țintuită de capătul drumului. Cu toate că a început iarna, în cap îmi bubuie trăsnetul de gînduri care lovindu-se de frunte scapără cu scîntei care cad peste ochi. De oboseală mintea zbur­­­dalnică e dezorientată și se agită prin­tre terminațiuni nervoase. Una sigur a fost atinsă. Mușchii feței nu sunt în stare să proiecteze un surîs de alaltăseară. Eu zîm­­besc de fapt, doar că colțurile gurii au devenit atît de grele încît figura mi se citește ca în oglindă, invers.

Continuă să citești

Fericirea-i Hubba Bubba

Fericirea-i cînd afară plouă infernal, ai febră și te scutură  de la  cald la rece, dar tu ieși afară, pentru că la un capăt de oraș te așteaptă Tata. Fericirea-i cînd ai stat doar cîteva minute lîngă Tata și tot drumul înapoi taximetristul prin oglinda retrovizoare te urmărește mirat cum tu zîmbești.

Continuă să citești

Ritm

Razele de soare pătrund prin ochiul geamului și îi gîdelă visele. Deschide ochii înainte să sune deșteptătorul și în ritmuri optimiste își începe ziua. Își iubește viața, se simte om împlinit datorită faptului că a știut să-și apere plăcerile și preferințele. A absolvit cu brio facultatea pe care a ales-o el cu toate că a fost susținut de nimeni.  După un mic dejun ușor și sănătos din ceai verde, salată și fructe, urcă scările și nimerește în paradisul creat de propriai imaginație. Ateleriul său e o încăpere imensă de lumină, într-o dezordine artistică sunt înșirate capodorele sale. E pictor. Iar acum gătește cea de-a cincea expoziție, care ca și cele precedente, e menită să frămînte cu admirație spiritele celor mai înrăiți critici și amatori de batjocură publică. Pensula lunecă ușor pe pînza sufletului său, încît îi provoacă senzația unei eliberări de stereotipuri și inhibiții umane. Face ceea ce-i place și mîna nu-i ostenește, muncește cu aceleași ritmuri optimiste o nouă capodoperă ruptă dintr-o rațiune liberă.

Continuă să citești

Dor de Tata sau despre realitate

Am înghițit cîteva noduri sărate și degetele mele lunecă pe butoanele deacu’ roase. Nu e vorba de sentimente, e vorba de un film, mai cu seamă, două filme pe care le-am privit pentru prima dată fiind încă copil mic, cu tatăl meu.

Așa era obiceiul urmăream filme împreună, cele mai bune și mai adevărate le-am privit încă micuță, alături de tăticu, el îmi explica diferite chestii, el mă ajuta să le înțeleg și avea răbdare să-mi răspundă la toate întrebările mele, iar la urmă, încheia seara de cinema cu replica „ ei, ți-a plăcut, nu?”, știind din timp că răspunsul meu întotdeauna va fi un semn pozitiv mîzgîlit rușinos de capul meu cu mintea încă verde.

Astăzi, din nou le-am privit, Brat și Brat 2 (am preferat să păstrez denumirea originală și nu tradusă în engleză), cu ochii și rațiunea unui om matur. În secvențele deja bine cunoscute pe fundal se auzeau explicațiile lui tata, senzația că el este acum lîngă mine, e atît de plăcută. Azi, pentru prima dată am înțeles că între tăticul meu și eroul principal există o legătură, darul de a face bine fără de a smulge un profit din asta.

Să fii bun și corect, ca un Robin Hood, să fii de partea adevărului, pentru că cel ce deține taina acestuia are putere și nicidecum banul nu poate fi cheia succesului și liniștii sufletești. Nimeni nu e sfînt, noi cu toții suntem asasini, ucidem oamenii nu cu arma, îi sfîrșim cu focul invidiei și forța gîndului, îi omorîm cu faptele presărate cu ură.

Continuă să citești

De la Dor la Durere sau D²

Ruptă de dor, vinerea trecută am ajuns acasă. M-a întîlnit, ca de obicei, îngerul meu păzitor. Mama. De dragul ei defapt am venit. Dacă ceilalți din jur se mai descurcă și fără mine, atunci Mama, ca un copil care așteaptă cu nerăbdare vacanța, numără zilele pînă la următoarea noastră revedere. Ce întîlnire frumoasă! Zile deosebite din viața mea. Vioiul obrajilor ei îmbujorați se strecura în discuțiile noastre, discuții lipsite de un punct de pornire și un oarecare final. Noi nu facem concluzii, acestea vin de la sine, pentru că privirea ei îmi insuflă răspunsul corect la orice întrebare.

Continuă să citești

Tinerețe la orice vîrstă!

Fiecare copil așteaptă cu nerăbdare ziua sa de naștere, este bucuros că  a crescut cu un an mai mare, își dorește ca timpul să treacă mult mai repede și să fie în rînd cu cei mari. Am fost și eu așa. Nu realizam că timpul este ireversibil. Eram sigură că părinții mei mereu mă vor ține în brațe, că viața este un joc senin. Eram sigură că totul va fi bine doar pentru că eu vroiam ca să fie bine. E foarte greu să depășești această trecere din lumea surîselor zglobii la lumea lor, celor maturi, celor încruntați și mereu preocupați. Dacă nu te simți suficient pregătit atunci riști să fii un inadaptat, dacă abordezi viața în mod extrem de serios atunci îmbătrînești înainte de vreme. Cu inadaptarea poți să lupți și să te perfecționezi, însă bătrînețea nu-ți poate oferi nimic mai mult decît moartea. Inima ta se zbate, sîngele pulsează în vene, dar nu mai simți. Asta e! Un mort nu simte, nu sesizează cum anotimpurile se schimbă, cum se topesc fulgii pe obraz, cît de frumos cîntă stropii de ploaie lovindu-se de acoperiș, cu cîtă pasiune își strînge copila tatăl care nu a văzut-o de ceva vreme…

Continuă să citești