Vreau să-ți spun cît de mult îmi lipsești. Vreau să-ți spun cît de mult vreau să-ți spun că mi-e dor. Dar tac. Și tu, și eu, noi știm de ce. Există un motiv cu două fețe, una ți se arată ție, alta – mie.
Arhive etichete: dor
Să-mi fii sănătoasă, mamă!
Azi cred că a fost dezamăgită ca niciodată când a văzut numele meu pe ecranul telefonului. Scria Dana Ro is calling, deci nu sunt nici azi în Moldova. Nici ieri seara nu eram. Nici mâine nu voi fi. Nici.
Gata să cînt. Sărbătoarea mea
Nu-mi pot stăpîni picioarele. De emoții sau de frig mă clatin ritmic ca pe un căluț de lemn, din creștetul capului pînă în vîrful degetelor. Gîtul a amorțit, pentru că de douăzeci de minute privirea-mi e țintuită de capătul drumului. Cu toate că a început iarna, în cap îmi bubuie trăsnetul de gînduri care lovindu-se de frunte scapără cu scîntei care cad peste ochi. De oboseală mintea zburdalnică e dezorientată și se agită printre terminațiuni nervoase. Una sigur a fost atinsă. Mușchii feței nu sunt în stare să proiecteze un surîs de alaltăseară. Eu zîmbesc de fapt, doar că colțurile gurii au devenit atît de grele încît figura mi se citește ca în oglindă, invers.
Fericirea-i Hubba Bubba
Fericirea-i cînd afară plouă infernal, ai febră și te scutură de la cald la rece, dar tu ieși afară, pentru că la un capăt de oraș te așteaptă Tata. Fericirea-i cînd ai stat doar cîteva minute lîngă Tata și tot drumul înapoi taximetristul prin oglinda retrovizoare te urmărește mirat cum tu zîmbești.
Copiii baricadelor
Merg în tramvai și muncesc în cap un început pentru articol.
Gîndurile se lovesc violent între ele tîrîndu-se spre piedestal. Prea multe emoții pentru o singură seară. Dac-ai întreba orice micuță ce înseamnă pentru ea nunta, ea ți-ar răspunde visător că nunta e sărbătoare, unde mireasa e pata imaculată ce le bucură ochii celor prezenți. Și dacă aș întreba ce înseamnă Nuntă în Basarabia, pînă în 2010, lumea ar fi spus că e un show care are drept scop colectarea banilor de la rude, prieteni, cunoscuți. După 2010 Nuntă în Basarabia e mai mult decît un show, e o realitate întreagă, trîntită în fața publicului fără vreo oarecare cenzură, retușare și preocupare a frumosului. E un film care a crescut din actori, ca și pîinea în jăraticul din cuptor. Film care nu s-a născut din scenariu ci din oameni.
Dor de Tata sau despre realitate
Am înghițit cîteva noduri sărate și degetele mele lunecă pe butoanele deacu’ roase. Nu e vorba de sentimente, e vorba de un film, mai cu seamă, două filme pe care le-am privit pentru prima dată fiind încă copil mic, cu tatăl meu.
Așa era obiceiul urmăream filme împreună, cele mai bune și mai adevărate le-am privit încă micuță, alături de tăticu, el îmi explica diferite chestii, el mă ajuta să le înțeleg și avea răbdare să-mi răspundă la toate întrebările mele, iar la urmă, încheia seara de cinema cu replica „ ei, ți-a plăcut, nu?”, știind din timp că răspunsul meu întotdeauna va fi un semn pozitiv mîzgîlit rușinos de capul meu cu mintea încă verde.
Astăzi, din nou le-am privit, Brat și Brat 2 (am preferat să păstrez denumirea originală și nu tradusă în engleză), cu ochii și rațiunea unui om matur. În secvențele deja bine cunoscute pe fundal se auzeau explicațiile lui tata, senzația că el este acum lîngă mine, e atît de plăcută. Azi, pentru prima dată am înțeles că între tăticul meu și eroul principal există o legătură, darul de a face bine fără de a smulge un profit din asta.
Să fii bun și corect, ca un Robin Hood, să fii de partea adevărului, pentru că cel ce deține taina acestuia are putere și nicidecum banul nu poate fi cheia succesului și liniștii sufletești. Nimeni nu e sfînt, noi cu toții suntem asasini, ucidem oamenii nu cu arma, îi sfîrșim cu focul invidiei și forța gîndului, îi omorîm cu faptele presărate cu ură.
De la Dor la Durere sau D²
Ruptă de dor, vinerea trecută am ajuns acasă. M-a întîlnit, ca de obicei, îngerul meu păzitor. Mama. De dragul ei defapt am venit. Dacă ceilalți din jur se mai descurcă și fără mine, atunci Mama, ca un copil care așteaptă cu nerăbdare vacanța, numără zilele pînă la următoarea noastră revedere. Ce întîlnire frumoasă! Zile deosebite din viața mea. Vioiul obrajilor ei îmbujorați se strecura în discuțiile noastre, discuții lipsite de un punct de pornire și un oarecare final. Noi nu facem concluzii, acestea vin de la sine, pentru că privirea ei îmi insuflă răspunsul corect la orice întrebare.