Un colț de stradă. O junglă de pietre și sticle, și gunoaie, și… un suflet plin de chin. Pierdere, dezamăgire, nesiguranță, nervi și așteptare. O dilemă.
De-aș putea fi pretutindeni, așa ca soarele. Să nu aleg locul în care să vreu să apun. Să-mi fie cerul de vanilie și să se ascundă, să le fie frică umbrelor de mine.
28 martie, 2014 Iași, România
10 martie, 2014 Iași
M-am gîndit de nenumărate ori care ar fi sensul vieții. Familie, dragoste, copii… le înțeleg pe toate dar tot nu reușesc să deznodez cîteva încîlcituri de frustrări. Continuă să citești
Găsește cel mai înalt loc din orașul tău, asigură-te să ai o panoramă deschisă în fața ta și umple-ți geanta cu fructe, biscuiți și apă. Sună ca o reclamă, știu. Dar eu fac publicitate unei seri care nu te roagă să cumperi, să donezi sau să pierzi ceva. Continuă să citești
Ieri după ce am prins primul apus de primăvară, în culorile lui calde care a lăsat cerul indigo în urma sa, am dat de o piesă în feedul meu de pe Facebook, o piesă care redă perfect starea pe care o aveam și care se va păstra pînă la următorul asfințit. Enjoy.
5 februarie, 2013, Palatul Culturii, Iași, Romania
M-am îndrăgostit. De soare. Atunci cînd asfințea, cînd afară erau zero grade Celsius, iar în sufletu-mi disperat și mai puțin. Am coborît grăbită din tramvai, capul era aplecat iar pasul apăsat. Mi-am văzut ghetele lucind. Am ridicat privirea și am întors-o spre apus. În acel moment am simțit căldură sufletească care venea din nimic, din aer împresurat cu raze de soare ce mi-au încălzit pieptul de parcă aș fi luat o cupă cu fierbințeală și aș fi băut-o pînă la ultimul gît.
Acel amestec din cupă a ars mîhnirea și disperarea ce mă nelinișteau, a făcut loc pentru speranță și o nouă pasiune, mai puternică ca niciodată, pasiune pentru apusuri de soare.
De atunci pînă în prezent soarele și asfințiturile acestuia sînt mereu cu mine, în ochi, în cap și în poze.