30 noiembrie 2014, Chișinău, Republica Moldova.
Afară frigul îţi intră sub geacă, iar în secția de votare amenajată în clădirea Academiei de Studii Economice căldura te lovește la intrare ca buzduganul unui haiduc. Întreb o femeie trecută de vârsta a doua pentru cine a votat. Are fața albă și pudrată, ochii ei mici accentuați cu un creion și pierduți printre riduri mă analizează, iar gura o ține strânsă nod. Buzele-i de un roz neon totuși dezleagă repulsia ei în câteva cuvinte în limba rusă. „Am votat pentru ordine”, îmi spune. O întreb ce crede că s-ar putea întâmpla în cazul în care câștigă cei care nu-i sunt pe plac. Îndepărtându-se, femeia întoarce capul spre mine și îmi scuipă un răspuns veninos: „Ce-o să fie… Bandiții la guvernare în continuare!”.
Răutatea și dezgustul de pe fața ei mi-au amintit de o ceată de astfel de femei pe care am avut nenorocul să le întâlnesc des într-o țară atât de mică. Ele toate arată la fel. Fețele sunt săpate-n riduri, buzele și ochii vopsiți în culori stridente, sprâncenele desenate cu creionul. Poartă bonete, căciulițe și pălării cu personalitate și toate vorbesc o rusă în care consoanele sunt apăsate și ascuțite, iar vocalele pe care se pune accentul sunt lungite exagerat.
