Am înghițit cîteva noduri sărate și degetele mele lunecă pe butoanele deacu’ roase. Nu e vorba de sentimente, e vorba de un film, mai cu seamă, două filme pe care le-am privit pentru prima dată fiind încă copil mic, cu tatăl meu.
Așa era obiceiul urmăream filme împreună, cele mai bune și mai adevărate le-am privit încă micuță, alături de tăticu, el îmi explica diferite chestii, el mă ajuta să le înțeleg și avea răbdare să-mi răspundă la toate întrebările mele, iar la urmă, încheia seara de cinema cu replica „ ei, ți-a plăcut, nu?”, știind din timp că răspunsul meu întotdeauna va fi un semn pozitiv mîzgîlit rușinos de capul meu cu mintea încă verde.
Astăzi, din nou le-am privit, Brat și Brat 2 (am preferat să păstrez denumirea originală și nu tradusă în engleză), cu ochii și rațiunea unui om matur. În secvențele deja bine cunoscute pe fundal se auzeau explicațiile lui tata, senzația că el este acum lîngă mine, e atît de plăcută. Azi, pentru prima dată am înțeles că între tăticul meu și eroul principal există o legătură, darul de a face bine fără de a smulge un profit din asta.
Să fii bun și corect, ca un Robin Hood, să fii de partea adevărului, pentru că cel ce deține taina acestuia are putere și nicidecum banul nu poate fi cheia succesului și liniștii sufletești. Nimeni nu e sfînt, noi cu toții suntem asasini, ucidem oamenii nu cu arma, îi sfîrșim cu focul invidiei și forța gîndului, îi omorîm cu faptele presărate cu ură.
Și dacă e să vorbesc despre film, aș putea scrie pagini întregi, să descriu fiecare moment, fiecare expresie a feței întîlnite, fiecare replică, chiar și tăcerea merită atenție. O poveste lungă adunată din detalii care deseanează în uleiuri de diverse culori de la alb pînă la negru realitatea.
Mi-am adus aminte din ce timp vin eu, mi-am mai adus aminte despre fratele și sora mamei, a căror adolescență a căzut pradă anilor ”90. Nici unul nici altul nu mai au azi prieteni de seama lor, o bună parte s-au spînzurat pe vîrful acului, alții sunt închiși, alții pur și simplu au dispărut, poate au plecat în alte țări, poate sunt în alte lumi, nimeni nu le mai știe urma. Puțini au rămas și din acei puțini fiecare ascunde ceva undeva în labirintele trecutului său. Oameni tipici, în situații tipice, pentru acel moment.
Acum e altfel, timp de un deceniu și jumătate suntem cu toții diferiți, dar să nu uităm că lupul își schimbă blana, dar năravul – ba! Așa sunt și oamenii, sunt diferiți, buni, răi, trădează, cred, se resemnează, luptă, tac. Iar în aceste două ecranizări ei sunt prezentați în toate ipostazele purtînd în gheb bagajul său de fapte și trăiri.
Brat și Brat 2 te trage în fluxul analizei și gîndirii, că ceea ce vezi se cere bine mestecat înainte de a fi înghițit. Muzica te ajută să-ți dai seama cam sub ce motive și cu ce cadență trebuie sa se miște „maxilarele” tale. Și îmi pare rău pentru actorul care joacă rolul principal, Serghei Bodrov, un tînăr ce deținea o avere: prea multă înțelepciune pentru vîrsta lui. Să fi fost în viață, ar fi ajuns la apogeu, sau poate apogeul deja s-a întîmplat atunci, nimeni nu mai știe.
A știut să ne facă pe noi, simpli spectatori, să simțim ceea ce simt personajele, desigur că nu e doar meritul lui, e munca întregii echipe. E o desăvîrșire pentru un regizor să poată reda oamenii așa cum sunt doar într-o oră și jumătate, e o măiestrie pentru un actor să-i poată juca. Acest film are de toate, bine amestecate ca și cel ce-l urmărește prin sticla ochelarilor rozi, să simtă și să vadă în același ritm de bătăi de inimă pe care îl are protagonistul lui Bodrov.
p.s. Din valul de emoții și gînduri e tot ce am putut selecta și pune cap la cap.
p.p.s. Știu că cineva o să spună că exagerez, sau mă țin de trecut, dar eu, totuși nu vreau să uit de el, eu totuși mai cred în filme care se fac de dragul adevărului și al artei și nu de cel al distracției și profitului financiar.