8 martie e important pentru unii. Pentru mine e important ceea ce rămîne după 8 martie: emoția gestului. Una dintre primele amintiri pe care le am e despre emoție și tata.
Da, e ziua femeilor iar eu vreau să povestesc despre tata 🙂 Era ziua mamei, făcea 30 de ani. S-a trezit în acea dimineață știind că tata e departe și are să ajungă acasă mult mai tîrziu, cîteva zile sau poate chiar o săptămînă (pe atunci nu erau telefoane mobile…ele erau dar nu în Moldova).
Seara după ce toți musafirii care au năvălit cu gălăgie și voioșie deja erau așezați la masă, a intrat în casă tata. Cu trei trandafiri albi olandezi (mare raritate pe vremea aia) și lungi cît mine atunci.
Astfel tata, cel care nu-și exteriorizează emoțiile, printr-un gest tăcut și tandru și-a făcut cadou dublu de ziua mamei: o femeie fericită lîngă el și o fiică care-l admira, îl admiră și îl va admira mereu ca pe un erou.
Asta-i emoția gestului, emoția ce durează o viață întreagă, ce strălucește acolo în amintiri și e vie de fiecare dată cînd revii la ea. E important ce văd copiii cînd își privesc părinții, cu asta ei pleacă în lume, cu ceea ce văd.
P.S. Ieri tata, cu toate că ar fi trebuit să fie deja în drum, a decis să mai rămînă o seară acasă, o seară în care mama l-a văzur intrînd în casă cu trei trandafiri albi și lungi.