Ne jucăm de-a viața.
Arhive etichete: viitor
De la Dor la Durere sau D²
Ruptă de dor, vinerea trecută am ajuns acasă. M-a întîlnit, ca de obicei, îngerul meu păzitor. Mama. De dragul ei defapt am venit. Dacă ceilalți din jur se mai descurcă și fără mine, atunci Mama, ca un copil care așteaptă cu nerăbdare vacanța, numără zilele pînă la următoarea noastră revedere. Ce întîlnire frumoasă! Zile deosebite din viața mea. Vioiul obrajilor ei îmbujorați se strecura în discuțiile noastre, discuții lipsite de un punct de pornire și un oarecare final. Noi nu facem concluzii, acestea vin de la sine, pentru că privirea ei îmi insuflă răspunsul corect la orice întrebare.
Tinerețe la orice vîrstă!
Fiecare copil așteaptă cu nerăbdare ziua sa de naștere, este bucuros că a crescut cu un an mai mare, își dorește ca timpul să treacă mult mai repede și să fie în rînd cu cei mari. Am fost și eu așa. Nu realizam că timpul este ireversibil. Eram sigură că părinții mei mereu mă vor ține în brațe, că viața este un joc senin. Eram sigură că totul va fi bine doar pentru că eu vroiam ca să fie bine. E foarte greu să depășești această trecere din lumea surîselor zglobii la lumea lor, celor maturi, celor încruntați și mereu preocupați. Dacă nu te simți suficient pregătit atunci riști să fii un inadaptat, dacă abordezi viața în mod extrem de serios atunci îmbătrînești înainte de vreme. Cu inadaptarea poți să lupți și să te perfecționezi, însă bătrînețea nu-ți poate oferi nimic mai mult decît moartea. Inima ta se zbate, sîngele pulsează în vene, dar nu mai simți. Asta e! Un mort nu simte, nu sesizează cum anotimpurile se schimbă, cum se topesc fulgii pe obraz, cît de frumos cîntă stropii de ploaie lovindu-se de acoperiș, cu cîtă pasiune își strînge copila tatăl care nu a văzut-o de ceva vreme…