Scoate-ți atitudinea pe reportofon

„Mai ții minte prima ta reacție atunci cînd pentru prima dată ți-ai auzit vocea înregistrată? Eu eram pierdută, dezgustată și nu-mi venea să cred că alții o aud diferit de mine. Normal, eu îmi aud glasul dinăuntru, eu văd dinăuntru, eu simt dinăuntru. Eu și toți ceilalți.

Asta, după cum am spus, e o normă, însă ar fi trebuit să fie altfel. Cînd merg în tramvai nu observ că acesta mă leagănă ca o barcă pe marginile valurilor de furtună, cînd calc în noroi nu-l văd, poate îl simt un pic atunci cînd piciorul îmi alunecă. Nici rahatul nu-l văd, Continuă să citești

Puși în genunchi de rusofoni

Ca să fiu complet imparțială în privința situației din Ucraina postez un video de ieri și doar citez site-ul de știri deschide.md: „Două persoane au murit după mitingul de ieri de la Harkov, unde susținătorii Rusiei au luat cu asalt clădirea administrației regionale! Acestia au fost omorîte după ce au fost bătute cu bestialitate de activiștii pro-ruși, transmite Tsenzor.NET. Deși primarul Ghenadii Kernes și fostul guvernator Mihail Dobkin au declarat ca mitingul “pașnic” de ieri s-a încheiat fără victime, datele oficiale spun că de pe urma acetuia au avut de suferit cel puțin 75 de persoane.”

Da, țara e împărțită în două, da ei se urăsc între ei, însă cît de dobitoc trebuie să fii ca să dai cu picioarele și să omori în bataie pe un seamăn de-al tău, seamăn care de altfel și-a exprimat opțiunea de a fi liber de prezența rușilor ce mereu au avut drept scop să sugrume orice urmă de identitate națioanală a poporului cu care „prietenesc” și îl „ajută”.

If you’re breathing, you’re an influencer

Aveți răbdare să urmăriți discursul pînă la urmă și o să înțelegeți de ce există filantropi. Ei sînt rezultatul emoțiilor celor pe care-i ajută. Ei sînt de fapt cei mai influențați de poveștile pe care le întîlnesc, de dozele de emoții ce îi determină să-și continue munca. Aș putea vorbi la nesfîrșit despre cît e de important să vrei și să știi să ajuți, însă nu voi reuși să fiu la fel de convingătoare ca Sasha Leahovcenco.

Privet lui Putin

Eu am așteptat cu nerăbdare ziua în care Parlamentul European o să voteze proiectul ce va permite eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetățenii Republicii Moldova cu toate că sînt deținătoare de pașaport burgundy mai mult de un deceniu (că tot e la modă cuvîntul ăsta).

Eu am așteptat 27 februarie 2014 pentru ca moldovenii să poată zice plini de sine #fuckoffputin. Continuă să citești

Meanwhile in Moldova

Astăzi am aflat că pe un salariu de cadru didactic și încă niște venituri în plus din Spania și Moscova se poate de construit castel. Tata are 57 de ani proaspăt împliniți și toți munciți cinstit acasă și nuștiu cum de se întmîmplă că de muzeu privat încă nu a strîns bani. Nici măcar de-un prag pentru muzeu. Și tot mă mai întreb de ce oare toți profesorii care m-au învățat la școală cu chin și vai ajung pînă la sfîrșit de lună, știe procurorul vreun secret pe care nu-l știm noi?

Povestea din spate

De cînd s-a format eul meu am început să critic, și era ok pînă la un moment dat, momentul care m-a trecut peste limita utilului. Critica utilă sau folositoare, asa o numesc eu, e cea care ne ajută să facem diferențe, făcînd diferențe sîntem capabili să facem alegerea potrivită acelui eu care deja s-a format și crește în noi.

Însă critica mea a trecut peste limite, chiar și peste limita ridicolului. Chiar și cei străini nimereau în văzul meu, timp de cîteva zeci de minute în tramvai reușeam pe mai mulți să-i trec prin sita mea de gînduri: „Cine mai poartă așa model de încălțăminte?”, „Dumnezeule, asta te surzește cu vocea ei!”, Continuă să citești

Să-mi fie aerul mai aer

Blogosferă, bloggerism, blogger sau bloggeriță, toate-s rezultatul dorinței de a comunica idei, citate, impresii, păreri și experiență. Le aranjăm în coloane care plutesc cu viteza direct proporțională puterii de interes pe care îl avem cînd apăsăm pe butonul scroll.

Există o părere (deja devenită o axiomă printre colegii mei) ce spune că își face blog cel ce are frustrări sau dubii. Au dreptate, am și eu îndoielile mele care-și caută semenii la fel de nesiguri pentru a face o claritate.

Aici îți prinzi intimitatea cu cleștii de sfoară și aștepți ca fiecare trecător să o tragă pe nări, să o treacă printre degete și să se dea la rîndul său cu părerea. Nu o faci pentru ca să-ți fie viața mai limpede, dar pentru a inspira mai încrezut în plămîni aerul de dimineață, fiecare doză de oxigen să fie înghițită cu siguranța că nu ești singurul frustrat de pe Pămînt.

Profesie sub bătăi de inimă

Înainte să trec pragul Secției de Chi­­rurgie Pulmonară, doctorul Gri­­go­rescu, șeful clinicii, mă ia de mî­nă, ca pe un copil mic, și mă conduce într-o rezervă. Iar eu îi urmez pașii ademe­ni­tă de par­fumul moale care lasă o tre­nă de tă­rie dulceagă pe culoarul Clinicii de Chi­rurgie Toracică. Doctorul care mi-a cuprins mîna cu palma-i caldă e, de fapt, o femeie trecută de patruzeci de ani, cu o privire de un negru măsliniu și cu părul brunet, care abia-i ajunge pî­nă la umeri. Sprîncenele-i arcuite și bu­zele un pic plinuțe, desenate pe tenul aproa­pe perfect, par că luminează.

Continuă să citești

Sabin Păutza a sucit din baghetă a noua simfonie a lui Beethoven

O avalanșă de linii melodice legate cap la cap a inundat vineri seara, 8 martie, sala de concerte al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”. Compozitorul, profesorul și dirijorul Sabin Păutza a desenat în dans de mîini cu bagheta uvertura „Coriolan” și Simfonia a IX-a a lui Beethoven. Concertul vocal-simfonic a fost ascultat de public în deplină tăcere, păstrată chiar și în timpul pauzelor în care maestrul abia reușea să-și șteargă fruntea. Însă cînd ultima strună a încetat să vibreze, ca un potop, palmele au bătut în extaz, neîntrerupt, cîteva minute în șir.

Continuă să citești

Albastru, galben și roșu

Weekendul acesta am ajuns în Alba Iulia împreună cu ATRAGul, pentru a scrie reprtaje despre atmosfera Zilei Naționale a României. Aș fi vrut să scriu mai mult, dar cred că e destul de suficientă concentrația de cîtevai mii de semne:) reportajul îl găsiți mai jos.

Alba Iulia, 1 decembrie 2012