Ziceam că șoferii sînt răi dar eu, în calitate de pieton recunosc că și noi sîntem de vină. Ne-am obișnuit cu rutierele care opresc la fiecare colț, de fapt la colțul la care întindem noi mîna. O modă nouă printre noi, pietonii, sînt zebrele. Ne oprim în dreptul zebrei și așteptăm transportul acolo. Și paradox, vezi mai mulți oameni care așteaptă rutieră sub semnul zebrei decît pietoni care chiar au de gînd să traverseze.
E o problema cu zebrele din Chișinău. Nu, nu, cele din Grădină Zoologică sînt bine. E greu cu cele care-s desenate pe șosea. Eu, în calitate de pieton recunosc că atunci cînd traversez strada (strict pe verde) sînt super atentă, pentru că majoritatea șoferilor sînt (probabil) siguri că acel verde e pentru ei. Nu mă mai dau cu părerea despre trecerile pentru pietoni fără semafor! Și cînd se întîmplă ca cineva să oprească oamenii rămîn super încîntați și mulțumiți. Cred că așa ceva doar în Chișinău vezi cînd pietonul îți mulțumește că ai oprit atunci cînd el avea prioritate și nu invers.
to be continued
Mereu m-au amuzat greșelile de limbă pe care le-am întîlnit pe site-ul de știri protv.md, uneori lăsam comentarii cu observații, comentarii care nu apăreau publice dar în urma cărora (prin coincidență) greșelile gramaticale dispăreau. Însă jurnaliștii și redactorii de la protv.md au mers mai departe și au început Continuă să citești
Aveți răbdare să urmăriți discursul pînă la urmă și o să înțelegeți de ce există filantropi. Ei sînt rezultatul emoțiilor celor pe care-i ajută. Ei sînt de fapt cei mai influențați de poveștile pe care le întîlnesc, de dozele de emoții ce îi determină să-și continue munca. Aș putea vorbi la nesfîrșit despre cît e de important să vrei și să știi să ajuți, însă nu voi reuși să fiu la fel de convingătoare ca Sasha Leahovcenco.
Astăzi am aflat că pe un salariu de cadru didactic și încă niște venituri în plus din Spania și Moscova se poate de construit castel. Tata are 57 de ani proaspăt împliniți și toți munciți cinstit acasă și nuștiu cum de se întmîmplă că de muzeu privat încă nu a strîns bani. Nici măcar de-un prag pentru muzeu. Și tot mă mai întreb de ce oare toți profesorii care m-au învățat la școală cu chin și vai ajung pînă la sfîrșit de lună, știe procurorul vreun secret pe care nu-l știm noi?
De cînd s-a format eul meu am început să critic, și era ok pînă la un moment dat, momentul care m-a trecut peste limita utilului. Critica utilă sau folositoare, asa o numesc eu, e cea care ne ajută să facem diferențe, făcînd diferențe sîntem capabili să facem alegerea potrivită acelui eu care deja s-a format și crește în noi.
Însă critica mea a trecut peste limite, chiar și peste limita ridicolului. Chiar și cei străini nimereau în văzul meu, timp de cîteva zeci de minute în tramvai reușeam pe mai mulți să-i trec prin sita mea de gînduri: „Cine mai poartă așa model de încălțăminte?”, „Dumnezeule, asta te surzește cu vocea ei!”, Continuă să citești