Maraton de ciudă

maratonDe ce s-a făcut musca elefant?

„Mor de draci, fată!”, geme colega ta, ascunzînd o lacrimă pe sub pleoa­pă și scăpînd un tremur în voce după o spovedanie spusă într-o suflare, ca la biserică, cu tot catastihul de proble­me care au năvălit-o. Iar tu nu vezi de­­cît pielea ei de pe nas care, spre deo­se­bire de a ta, nu se exfoliază. Are din­ții din față cam strîmbi, dar nu mai strîmbi ca ai tăi. Te gîndești că nu prea a avut greutăți în viață și niciodată nu a suferit din dragoste. Cu toate că nu prea dă pe la facultate are rezultate bu­­ne, o fi mai deșteaptă ca ceilalți, o fi vreo rudă cu vreun profesor…

Continuă să citești

Și cu Pământul … ce ne facem?

Epopeea muceniciei

S-a născut să fie regină. Im­per­fec­țiunile pe care le avea știa să le stă­pî­neas­că, orice viciu de-al său  nu-l scă­pa de sub control. Găzduia cu plă­ce­re și grijă viețuitoarele care-i populau ți­nuturile. Una din cele mai in­te­li­gen­te vietăți, omul, avea statut special. A­vea voie să smulgă copacii, să sape tu­ne­luri sub pămînt, să culeagă orice plan­tă do­rește. Era o simbioză care treptat a tre­cut la un parazitism ce i-a tulburat lim­pezimea milenară. A devenit ca orice fe­meie, capricioasă, cu crize de is­te­ri­e și incertitudini în comportament.

Continuă să citești

Poveste de Crăciun

Într-un scurt circuit

Povestea e despre trei frați, urși de pluș. Au fost aduși în casă de pe cel mai din colț raft al unui magazin pentru săraci. Erau un cadou de Crăciun pentru o copiliță care i-a purtat după ea ani la rînd, chiar cînd a ajuns să facă fa­cultate. Apoi i-a donat unei case de co­­pii prin intermediul agenției care avea grijă de micuți. Însă grija era atît de mare încît jucăria a fost smulsă din mîinile sufletelor orfane de către un co­lecționar de vechituri. Făcea bani din ceea ce alții aruncau fă­ră nici o ezitare sau din lucrurile pe care pu­tea cu ușurință să le „împrumute” de la cei neputincioși.

Continuă să citești

Din nou: eu, tata și încă cineva

Amintiri lovite cu putere

De la ce vîrstă te ții minte?

Eu știu cît de tare bătea soarele în vara lui ‘95, cînd la înmormîntarea un­chiului meu, tata pentru prima dată a re­fuzat să mă ia în brațe, fiindcă o ținea pe verișoara mea deja orfană de un părinte. Nu reușisem să împlinim nici trei ani, nici eu, nici ea. Tot ce aveam pe atunci era sufletul de copil. Eram pri­etene.

Continuă să citești

Albastru, galben și roșu

Weekendul acesta am ajuns în Alba Iulia împreună cu ATRAGul, pentru a scrie reprtaje despre atmosfera Zilei Naționale a României. Aș fi vrut să scriu mai mult, dar cred că e destul de suficientă concentrația de cîtevai mii de semne:) reportajul îl găsiți mai jos.

Alba Iulia, 1 decembrie 2012 

De ce Jurnalism? La limită.

„Am ales să fac facultatea de jurnalism pentru că vreau să ajung la televiziune”. Hm. Mă omoară fraza asta! Pentru ca să stai și să vrăjești în fața camerelor nu e nevoie să ucizi trei ani pe băncile facultății. Mai bine du-te și cîștigă un ban, decît să stai colac pe ghebul părinților tăi. Un prezentator trebuie să fie telegenic, să vorbească cu o voce plăcută, și să nu-i tremure genunchii în fața camerei, de celelalte se ocupă jurnaliștii adevărați.

Continuă să citești