S-a discutat mult despre filmul lui Tudor Giurgiu din 2012, cînd acesta nici măcar nu intrase în cinematografele din țară. Oarecum una dintre cele mai așteptate premiere din acel an, pelicula „Despre oameni și melci” a adus pe ecranele gri personajul autentic, românul. Fie el o femeie tînără, frumoasă, care nu izbutește să plece din țară fiindu-i refuzată viza, fie el directorul care se crede atotputernic sau muncitorul de rînd, credul. Continuă să citești
Era scris pe undeva că acest scurtmetraj e despre Rusia și stilul rușilor de a soluționa probemele (paradoxul: e scurtmetraj realizat cu suportul Ministerului culturii a Federației Ruse). Eu aș spune că e despre majoritatea țărilor post-sovietice. Mai ales Moldova mea.
P.S. E Moldova mea pentru că încă nu am renunțat la ea, pentru că încă investesc în ea timp și emoție chiar dacă mi s-a tras țeapă de nenumărate ori.
16 iulie, 2013
Hîncești, Republica Moldova
Azi traversam trecerea subterană din Piața Unirii cînd am zărit un cîine care stătea culcat chiar în mijlocul cărării. Credeam că doarme. M-am oprit exact în fața lui și în acel moment acesta de pe burtă s-a rostogolit pe o parte. Știți ce înseamnă asta, da? Trebuia să-i ciufulesc burtica 🙂 Cîtă fericire era acolo!
M-am simțit specială, știu că sună ciudat, dar mai știu că un cîine niciodată nu se apropie de un om rău, urît și pustiu. Continuă să citești
Găsește cel mai înalt loc din orașul tău, asigură-te să ai o panoramă deschisă în fața ta și umple-ți geanta cu fructe, biscuiți și apă. Sună ca o reclamă, știu. Dar eu fac publicitate unei seri care nu te roagă să cumperi, să donezi sau să pierzi ceva. Continuă să citești
Trebuie să recunosc faptul că din ce în ce mai mult le dau dreptate părinților și buneilor mei care zic că noi, urmașii lor, degenerăm. Altfel nu am cum să explic de ce pe Facebook postări cu citate, despre evenimente gen „a încheiat relația”, „și-a cumpărat un hamster pe nume Piper”, „i-a ieșit prima măsea de minte”; sau postări despre stări depresive, checkin-uri de fițe și poze cu buze, țîțe și craci au înzecit mai multe aprecieri decît cele care îți fură cîteva minute din viața ta aducîndu-ți un folos. Continuă să citești
Ieri după ce am prins primul apus de primăvară, în culorile lui calde care a lăsat cerul indigo în urma sa, am dat de o piesă în feedul meu de pe Facebook, o piesă care redă perfect starea pe care o aveam și care se va păstra pînă la următorul asfințit. Enjoy.
8 martie e important pentru unii. Pentru mine e important ceea ce rămîne după 8 martie: emoția gestului. Una dintre primele amintiri pe care le am e despre emoție și tata.
Da, e ziua femeilor iar eu vreau să povestesc despre tata 🙂 Era ziua mamei, făcea 30 de ani. Continuă să citești
Mereu m-au amuzat greșelile de limbă pe care le-am întîlnit pe site-ul de știri protv.md, uneori lăsam comentarii cu observații, comentarii care nu apăreau publice dar în urma cărora (prin coincidență) greșelile gramaticale dispăreau. Însă jurnaliștii și redactorii de la protv.md au mers mai departe și au început Continuă să citești
5 februarie, 2013, Palatul Culturii, Iași, Romania
M-am îndrăgostit. De soare. Atunci cînd asfințea, cînd afară erau zero grade Celsius, iar în sufletu-mi disperat și mai puțin. Am coborît grăbită din tramvai, capul era aplecat iar pasul apăsat. Mi-am văzut ghetele lucind. Am ridicat privirea și am întors-o spre apus. În acel moment am simțit căldură sufletească care venea din nimic, din aer împresurat cu raze de soare ce mi-au încălzit pieptul de parcă aș fi luat o cupă cu fierbințeală și aș fi băut-o pînă la ultimul gît.
Acel amestec din cupă a ars mîhnirea și disperarea ce mă nelinișteau, a făcut loc pentru speranță și o nouă pasiune, mai puternică ca niciodată, pasiune pentru apusuri de soare.
De atunci pînă în prezent soarele și asfințiturile acestuia sînt mereu cu mine, în ochi, în cap și în poze.