Azi traversam trecerea subterană din Piața Unirii cînd am zărit un cîine care stătea culcat chiar în mijlocul cărării. Credeam că doarme. M-am oprit exact în fața lui și în acel moment acesta de pe burtă s-a rostogolit pe o parte. Știți ce înseamnă asta, da? Trebuia să-i ciufulesc burtica 🙂 Cîtă fericire era acolo!
M-am simțit specială, știu că sună ciudat, dar mai știu că un cîine niciodată nu se apropie de un om rău, urît și pustiu. Cîinii pentru mine sînt la fel ca copiii – detectorii binelui.
M-am simțit de fiecare dată specială în fiecare luni, la 5 dimineața, cînd ieșeam din redacție și mi se alăturau doi cîini care mă petreceau pînă la cămin. Erau cuminți, tăcuți și îmi ascultau ofurile. Bineînțeles că oamenii care mă vedeau și mă și auzeau mă credeau nebună, dar noroc că puțină lume întîlnești pe Copou la 5 dimineața.
Da, știu, că mulți vor spune că animalele astea sînt niște monștri care se lipesc de oameni pentru mîncare, care sfîșie copii și sînt periculoși, dar vreau să vă amintesc că și oamenii sînt niște animale, care deserori fac lucruri monstruase, iau decizii greșite, unele dintre care i-au adus pe cîini în stradă, fără stăpîni, nesupravegheați și flămînzi. Cîinii sînt culți, ei știu să-ți răspundă prietenos la zîmbetul tău și ei știu să traverseze folosind trecerile pentru pietoni și doar atunci cînd semaforul arată verde.
Cîinele merge credincios lîngă tine cu speranța că tu vei fi cel ce-l va lua acasă, iar ție îți pare bine că ai o companie atunci cînd ești singur într-un oraș care pînă nu demult îți era totalmente necunoscut. Îți pare bine că ai un amic care nu cere nimic în schimb decît să nu-l eutanasiezi.
P.S. Acesta este punctul de vedere a unei iubitoare de cîini, toate părerile contra în adresa opiniei mele ( și nu persoanei mele) vă rog să fie argumentate și constructive.