Trebuie să recunosc faptul că din ce în ce mai mult le dau dreptate părinților și buneilor mei care zic că noi, urmașii lor, degenerăm. Altfel nu am cum să explic de ce pe Facebook postări cu citate, despre evenimente gen „a încheiat relația”, „și-a cumpărat un hamster pe nume Piper”, „i-a ieșit prima măsea de minte”; sau postări despre stări depresive, checkin-uri de fițe și poze cu buze, țîțe și craci au înzecit mai multe aprecieri decît cele care îți fură cîteva minute din viața ta aducîndu-ți un folos.
Îmi amintesc și de o postare pe același Facebook, în care jurnalistul Viorel Ilișoi spunea (mai în glumă, mai în serios) că a observat că pozele cu pisicile sale primesc mai multe like-uri decît textele lui, așadar el a decis ca fiecare text nou postat să fie însoțit de cîte o poză cu pisici.
Analizînd postările mele am observat că niște poze, niște nimicuri lipsite de sens strîng mai multe like-uri decît un reportaj care tratează în profunzime o problemă, decît postările cu subiecte utile, decît orice ce necesită un efort mental pentru a fi parcurs, înțeles și apreciat sau din contra – contrazis argumentativ.
Mi-am răspuns la propria-mi nedumerire, nu? Orice ce merită un efort mental pentru a fi înțeles este respins de marea majoritate. Cred că așa a apărut, există și parazitează presa galbenă, presa galbenă care nu costă nici doi bani. Ne este lene să gîndim și să criticăm constructiv.
P.S. Se va întîmpla o minune dacă acest articol va avea mai mult de 10 like-uri 🙂