Eram trei copii. Eu, Irina și Sașa. Nu aveam mai mult de patru ani, însă de pe atunci am început să ne exploatăm la greu talentul, cel al curajului. De fiecare dată cînd ne întîlneam în curtea blocului, după un prînz sățos, Sașa mergea la o baltă din apropiere ca să prindă o broască. Băiatul o aducea aproape sufocată între degetele lui, un fel de anestezie, eu o întindeam pe „masă” și o țineam de lăbuțe, iar Irina îi spinteca pîntecele cu un ciob de la o sticlă de vodkă spartă găsită prin iarbă (dinadins vodkă, fiind profesioniști în domeniu, știam că taie mai bine). Lecuiam „săritoarea”, ca pe toate celelalte, de apendicită.
Arhive etichete: nostalgie
Răspunde
Pîinea cea de toate zilele
Doamna Lidia m-a învățat algebră și geometrie. Vorbea ca o femeie adevărată, rotunjea sunetele colțuroase, iar teoremele rostite de ea sunau melodios și matematica nu mai părea atît de lipsită de inspirație. În cazul în care cineva din băncile din spate își permitea să pornească un zumzet în timp ce noi chinuiam pixul rezolvînd necunoscute, doamna Lidia îl certa inteligent și zîmbind cu o jumătate de obraz.
„Nostalgie – dulce melodie” sau „În fiecare din noi se ascunde un Van Gogh”
Aș da totul pentru a avea posibilitatea de a retrăi starea nostalgică zi de zi. Această suferință dulce îmi oferă mult mai mult decît totul. Sentimentul nostalgiei îmi învăluie gîndurile și dacă fac ceva, o fac din tot sufletul, cu speranța și intenția de a repeta cu succes euforia pe care am mai simțit-o cîndva.