Curajul unui ciob de sticlă

Eram trei copii. Eu, Irina și Sa­șa. Nu aveam mai mult de patru ani, în­să de pe atunci am început să ne ex­ploa­tăm la greu talentul, cel al curaju­lui. De fiecare dată cînd ne întîlneam în curtea blocului, după un prînz sățos, Sa­șa mergea la o baltă din apropiere ca să prindă o broască. Băiatul o aducea a­proape sufocată între degetele lui, un fel de anestezie, eu o întindeam pe „ma­să” și o țineam de lăbuțe, iar Irina îi spin­teca pîntecele cu un ciob de la o sti­clă de vodkă spartă găsită prin iarbă (di­na­dins vodkă, fiind profesioniști în do­me­niu, știam că taie mai bine). Le­cu­iam „săritoarea”, ca pe toate celelal­te, de a­pendicită.

Continuă să citești

Pîinea cea de toate zilele

Doamna Lidia m-a învățat algebră și geometrie. Vorbea ca o femeie adevărată, rotunjea sunetele colțuroase, iar teoremele rostite de ea sunau melodios și matematica nu mai părea atît de lipsită de inspirație. În cazul în care cineva din băncile din spate își permitea să pornească un zumzet în timp ce noi chinuiam pixul rezolvînd necunoscute, doamna Lidia îl certa inteligent și zîmbind cu o jumătate de obraz.

Continuă să citești

„Nostalgie – dulce melodie” sau „În fiecare din noi se ascunde un Van Gogh”

Aș da totul pentru a avea posibilitatea de a retrăi starea nostalgică zi de zi. Această suferință dulce îmi oferă mult mai mult decît totul. Sentimentul nostalgiei îmi învăluie gîndurile și dacă fac ceva, o fac din tot sufletul, cu speranța și intenția de a repeta cu succes euforia pe care am mai simțit-o cîndva.

Continuă să citești