Aș da totul pentru a avea posibilitatea de a retrăi starea nostalgică zi de zi. Această suferință dulce îmi oferă mult mai mult decît totul. Sentimentul nostalgiei îmi învăluie gîndurile și dacă fac ceva, o fac din tot sufletul, cu speranța și intenția de a repeta cu succes euforia pe care am mai simțit-o cîndva.
Majoritatea se plîng că acum ceva timp în urmă era mai bine, cerul era mai senin, soarele îi încălzea mai puternic și viața era mai viață. Mereu susțin că această nostalgie nu-i lasă să se bucure de viața din prezent, să simtă, să fie fericiți și tot înaintează petiții și reclamații îmbibate cu mirosul depresiei și nemulțumirii. De fiecare dată cînd am onoarea să devin confidentul plîngăcioșilor mă tot chinuie dorința să-i întreb „Ce te împiedică să-ți redobîndești fericirea de adineauri?!”. Omul este catalizatorul emoțiilor și trăirilor sale. Trebuie să învățăm să deslușim melodia dulce din gălăgiă ce sună în cap continuu. Dacă ai greșit, învață să nu mai greșești altădată, dacă ai căzut, învață să te ridici cît mai repede. Nu a fost un prost cel care a spus ca ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici. Din cîte știu eu, nimeni nu a murit din cauza nostalgiei, din contra, nostalgia generează în ființa noastră un lanț de procese inexplicabile care înlesnesc drumul spre succes și realizări deosebite, care trezesc și hrănesc dorințele noastre de a gusta din nou din fericire și bunăstare. Cîte opere de artă au fost create mulțumită nostalgiei! Poeții au scris versuri fiind în starea extazului nostalgic, compozitorii au înșiruit note în melodii, la audiția cărora emoțiile ți se preling pe obraz. Oamenii trec peste limite, stabilesc noi recorduri pentru că sunt mișcați de nostalgia de a face bine, de a imprima în albumul amintirilor sale plăcerile micilor victorii.
Trebuie să recunoaștem că diferența dintre trecutul senin și prezentul sumbru nu este vestitorul unui viitor lipsit de sens și plăcere, acest decalaj dintre realități oferă posibilitatea de a distinge diferența dintre alb și negru, de a proiecta o altă schemă a destinului, bine gîndită, aplicată cu inteligență și orientare spre perfecțiune. Nostalgia mea e dulce, e emotivă și emană dispoziția impresionismului, tendința de a aluneca în vîrtejul celor mai intense culori. În fiecare din noi se ascunde un neapreciat Van Gogh. Tu, pe al tău, l-ai găsit deja?
exact așa simt eu referitor la dor…mi-e dor în fiecare zi, și-mi place asta, o dulce suferință cum ai spus și tu.
pân la urmă..dorul tot un fel de nostalgie e
ah mă bucur foarte mult că mai sunt oameni care trăiesc din așa suferințe, mi-a luat mai mult de 3 zile să redactez acest text, oricum, cred că peste un timp oarecare o să mai am ce cizela la el ))