Eram trei copii. Eu, Irina și Sa­șa. Nu aveam mai mult de patru ani, în­să de pe atunci am început să ne ex­ploa­tăm la greu talentul, cel al curaju­lui. De fiecare dată cînd ne întîlneam în curtea blocului, după un prînz sățos, Sa­șa mergea la o baltă din apropiere ca să prindă o broască. Băiatul o aducea a­proape sufocată între degetele lui, un fel de anestezie, eu o întindeam pe „ma­să” și o țineam de lăbuțe, iar Irina îi spin­teca pîntecele cu un ciob de la o sti­clă de vodkă spartă găsită prin iarbă (di­na­dins vodkă, fiind profesioniști în do­me­niu, știam că taie mai bine). Le­cu­iam „săritoarea”, ca pe toate celelal­te, de a­pendicită.

Continuă să citești →