Se trezeşte dimineaţa, aprinde televizorul ca să urmărească actualităţile. Dacă pierde din noutăţi şi bîrfe, atunci ziua e pierdută. Soarbe inconştient ultimele gîturi de cafea şi spre nenorocirea sa observă că totuşi teoria despre iarba mai verde din curtea vecinului e totuşi o axiomă. Cînd iese din casă mai aruncă o privire ca să se asigure că descoperirea nu e greşită. Pe drum spre oficiu, vede zîmbete mai albe, nasuri mai strîmbe, gusturi mai proaste. Le compară, le uneşte iar apoi le desparte. La serviciu a văzut că biroul celei mai bune prietene se îneacă în praf. Trecînd pe la magazin a dat ochii cu vînzătoarea căreia îi place să se fardeze accentuat şi ca de obicei, degetele acestei femei erau împodobite cu inele. Se întoarce acasă şi iarăşi vede iarba verde ţipînd la ea. Iritată închide uşa, pune lacătul şi în năduful odaiei nici măcar nu realizează că propria-i viaţă a cedat în faţa interesului pentru ceilalţi.
Se trezeşte dimineaţa şi ascultă în linişte cum ciripesc păsările din copacul ce creşte în curtea de alături. Se bucură că vecina are mîini de aur în urma cărora totul înverzeşte şi înfloreşte. Pe drum spre oficiu vede oameni diferiţi şi frumoşi, frumoşi pentru că pot a zîmbi chiar dacă au un nas mai lung sau dinţii strîmbi. La serviciu îi pare bine că cea mai bună prietenă are în sfîrşit de lucru şi nici măcar nu reuşeşte să-şi facă ordine pe masă. Trecînd pe la magazine, ca de obicei, a dat ochii cu vînzătoarea ei preferată, pentru că ea, cu toate că are un job mai puţin prestigios nu uită să se simtă inedită. Se întoarce acasă şi iarăşi vede curtea vecină care joacă în culori de vară. În casă lasă ferestrele larg deschise ca să pătrundă aerul proaspăt al serii şi înţelege că ziua nu a fost pierdută, astăzi s-a convins încă o dată că trăind în armonie cu alţii înveţi să te accepţi pe tine însuţi.