Soare. E soare. Un simplu corp ceresc. Are funcția de a încălzi planeta Pămînt. Așa spun savanții. Eu, cu plină încredere de sine, spun că soarele este confidentul tuturor pasurilor strîmbe făcute pe parcursul mileniilor de noi, oamenii. Le-a văzut…ne-a văzut ticăloșia și lașitatea, însă oricum ne încălzește sufletele, pentru că crede că mai avem ceva sfînt în noi. Așadar, după o noapte zbuciumată de dureri, păreri și lacrimi dimineața am văzut soarele. Nimic mai frumos, nimic mai prietenos. În șuvoiul de lumină simțeam zîmbete care îmi jucau pe obraji, se îmbinau în hore, pluteau biete în sîngele meu. E viață.
Cred că ziua de azi mi-a reamintit că după frig, ploi, și suferințe întroienite de disperare…apare soarele. Inocent, din înălțimile cerești, se prelinge pe raze ca să izvorască în spiritele noastre, ca să trezească curajul și speranța, ca să genereze putere. Puterea sufletească e catalizatorul tuturor succeselor și eșecurilor din viața fiecăruia din noi. Dacă este putere mai este Om, dacă puterea se pierde prin neliniști și frustrări neghioabe, atunci majuscula îl părăsește pe acest nesuferit. De ce nesuferit? Cu toții am fost născuți să ne bucurăm de viață și să îndurăm cu demnitate nedreptățile aruncate în farfuriile noastre de către Măria Sa – SOARTA. Trebuie să știm cum să mîncăm corect o astfel de delicatesă. De unde începi, cu ce termini, cînd să mai faci o pauză, să iei un gît de apă rece. Zici că nu mai ai puteri? Atunci nu ai cum să înveți acest proces complex de digerare minuțioasă a propriei existențe. E nesuferit acel ce lasă mîinele în jos, fiecăruia din noi de la naștere i s-a întipărit să lupte pe catastiful destinului. Cu toții avem acest belșug de tărie și vitejie, doar că nu știm în care colțișor al inimii s-a ascuns și deseori nici nu încercăm să-l găsim.
Să revin la soare. Astăzi am înțeles că puteri mai sunt. A fost suficient să feresc crengile uscate la o parte. Am furat de la soare. Nu mult. Suficient. Suficientă energie pentru ca să pot rezista pînă-n vară.
Pentru a menține mereu verde oaza din lăuntricul nostru trebuie să furăm din soarele care continuă să ne răsfețe de acolo, de sus, din împărăția luminii.