Am oameni pe care îi țin strâns la inimă și nu-i pierd niciodată, nicăieri.
Perioada plecărilor, schimbărilor de reședință, evadărilor și deciziilor ce ne definesc viitorul încă nu s-a terminat, nici măcar nu-i aproape de final. Însă oamenii mei sunt cu mine, indiferent de poziția lor geografică și tensiunea greutăților prin care trecem.
Îi port peste tot. Bagaj de amintiri, experiențe și susținere reciprocă care nu ne-a lăsat să ne încleștăm degetele la piept de vii. O pânză de legături care pare invizibilă, dar super sensibilă și vie, mereu vie. Un car de planuri comune pe viitor. Întâlniri așteptate și savurate, îndesate cu povestiri, sinceritate și hohote.
Cândva nu știam cum să fac diferența între oamenii mei și ceilalți. Acum știu că e simplu: comportamentul și atitudinile noastre rămân la fel și după luni și ani de despărțire, fără conversații zilnice pe net și apeluri săptămânale. Ei se vor regăsi cu siguranță în acest articol și vor fi mândri de ei deoarece pentru mine e importantă fiecare victorie pe care ei o obțin și o împărțesc cu mine.