Așa o povestioară.
Eu, un șomer înfometat, am ajuns astăzi în localul La Plăcinte. Mi-am ales o plăcintă cu brânză de vaci și de oi și un compot. Mi-au adus plăcinta, am gustat-o și am înlemnit: era cea mai sărată plăcintă pe care am gustat-o ever. Eu înțeleg că brânza de oi e sărățică. Sărățică și nu sărată de ți se încrețește pielea pe după urechi. Acum scriu, îmi aduc aminte și îmi curg lacrimi.
Un om normal s-ar fi revoltat, ar fi chemat managerul sau bucătarul să-l pună să mănânce toată sărățenia din farfurie. Însă eu îs o moldoveancă veritabilă. Am tăcut și am încercat să bag câteva bucăți în stomacul meu care s-a strâns în grimase de groază. Am tăcut și am înghițit la propriu. Că de rușine, că de disconfort, ca să nu fac probleme și scandal. Acum stau cu sticla de apă lângă mine și tot nu reușesc să-mi potolesc setea. Vorba aia: capul aplecat sabia nu-l taie (doar îl lasă fără scalp, aș mai adăuga eu).
Azi am râs că proverbul ăsta e o prostie și o tendință pe care neamul nostru a urmărit-o sute de ani la rând. Și peste câteva ore, după ce am luat în derâdere specificul nostru național, am facut la fel. Cu ce sunt eu mai emancipată acum? Am ajuns să mă simt iarăși un copil speriat de avioane care a ajuns la 19 ani în România să semenii săi libertini.
Morala e una: oameni buni, revoltați-vă când vi se dă rahat, la propriu și la figurat. Dacă vreți să obțineți ceva mai bun, atunci trebuie să aveți curajul să nu-i lăsați pe alții să vă tragă pe sfoară. Preferabil să vă revoltați la timp, la fierbințeală și nu pe urmă, pe net, ca mine.