Merge cu pași grăbiți fără de a mai arunca vreo privire spre castelul ce arde și se îneacă în flăcări fiind supus legității de existență provizorie – nimic nu e veșnic. „Toate în lumea asta se nasc, cresc, înfloresc și mor”, cîntă în gînd cu note de autoconvingere sinistratul. A învățat această axiomă la biologie, tot ce prinde viață e predefinit să dispară, ce urmează după acestă  volatilizare, nimeni nu știe.

Continuă să citești →