S-a întâmplat să te naști.
Se întâmplă să simți, să găsești, să cunoști, să întîlnești. Să vezi, să vorbești. Să pipăi. Să-ți urmezi dorința și să te mândrești.
Să iubești cu adevărat sau să pierzi ani de zile pe relații false. Să-ți dai seama că persoana aflată la mii de kilometri depărtare de tine te simte mai bine decât cea care te privește în ochi. Să te gândești că e timpul să scrii scenarii bazate pe fapte reale din viața ta, dar cine o să ți-l citească, când fiecare e preocupat cu manuscrisul său?
Să ignori, să pierzi, să te amăgești, să petreci, să orbești atunci când trebuie să vezi și să muțești atunci când trebuie să țipi din toți plămânii. Să amorțești. Să greșești facultatea și să-ți duci povara existenței în Moldova.
Să plângi. Fie că curg lacrimi de durere, fie că de bucurie, gustul lor rămâne același.
Se va întâmpla să nu mai știi dacă plângi pentru că trăiești sau pentru că într-un final urmează să te sfârșești.