Mititica mea Mira,
Mama ta încă nu e sigură dacă vei purta numele ăsta. Mai are timp să se gândească, sunt încă câteva săptămâni până la venirea ta pe această lume. Însă în inima mea tu ai deja un loc și un nume – Mira.
Când eram mici, eu și mama ta ne-am făcut planuri. Visam să fugim din orășelul nostru undeva la un mal de mare. Să fim mirese în aceeași zi și să avem copii de o seamă. Între mine și mama ta sunt patru ani diferență. Mereu ne-am dorit să fim de o vârstă și să mergem împreună la școală, să fim într-o clasă, să ne ajutăm una pe cealaltă și să ne apărăm de ceilalți. Tocmai de asta ne-am dorit ca măcar copiii noștri să fie de o vârstă.
Eu și mama ta purtăm același nume. Două Daniele. În rest, suntem foarte diferite. Dar această diferență e unică în felul său, mereu ne-am completat una pe cealaltă. Mama ta e frumoasă-foc. Are părul creț, zvelt și castaniu ce se revarsă în zeci de nuanțe și umbre, are pistrui pe care i-a urât toată viața și pe care eu i-am admirat mereu. E mică, dar foarte curajoasă. E încăpățânată, sensibilă și tăioasă în același timp.
Mama ta e omul acțiunii. Eu am fost și sunt cea cu strategiile. Mereu am gândit foarte mult. Mult prea mult uneori. Sunt mai înaltă cu cel puțin un cap decât mama ta, am părul drept, moale și mulți ani am fost o fricoasă. Și acum sunt. Dar am învățat de la ea cum să fac lucruri și să trec peste situații, chiar dacă simt cum îmi vine să leșin de teamă.
Pe mama ta, dulcea mea Mira, vei avea tot timpul din viață să o cunoști. Crede-mă, ea e extraordinară și sunt sigură că venirea ta pe lume o va face și mai incredibilă. Pe mine însă s-ar putea să nu apuci să mă cunoști așa cum mi-aș fi dorit. S-ar putea doar să fiu o străină care vine în vizită din când în când.
Am simțit nevoia să-ți dedic această scrisoare nu ca să-ți explic cât de ciudată e viața sau cât de nemiloasă e realitatea că două Daniele au fost nevoite să plece departe una de cealaltă ca să aibă o viață mai bună. Nu vreau să-ți povestesc toate frustrările mele acumulate pe parcursul anilor departe de mama ta, tocmai pentru că îmi doream să-i fiu alături, așa cum ne-am obișnuit de mici.
Am decis să-ți scriu, gingașa mea Mira, pentru că vreau să-ți spun că eu deja te iubesc necondiționat și te aștept cu nerăbdare. Te aștept chiar dacă nu o să fiu acolo când o să te naști, chiar dacă nu o să te pot ține în brațe și să-ți cânt cântece de leagăn, să te alint și să avem secretele noastre. Să știi că am început să te iubesc de când eram copilă și visam împreună cu mama ta la o viață și un univers doar al nostru.
Cele două Daniele au crescut și au reușit să fugă din orășelul uitat de Dumnezeu, doar că au luat-o în direcții diferite. Ambele iubesc și au ales să meargă după iubirile lor. Dar legătura dintre cele două Daniele a rămas la fel. Miile de kilometri n-au putut să le rupă una de cealaltă, la fel cum nu vor putea să mă facă pe mine să te iubesc mai puțin.
Știi, frumoasa mea Mira, că eu demult mi-am promis că dacă voi avea vreodată o fetiță să o numesc… Mira?